Energie eoliana

   
   Potentialul Romaniei in ceea ce priveste producerea de energia eoliana este considerat cel mai mare din sud-estul Europei. Moldova si Dobrogea sunt considerate cele mai propice regiuni pentru amplasarea centralelor eoliene. Sud-estul Dobrogei, conform unor studii de specialitate, este considerat al doilea din Europa in ceea ce priveste potentialul eolian.

   Romania este “norocoasa” sa aibe regiuni extinse de uscat cu o densitate foarte redusa a populatiei, regiuni clasificate drept excelente de catre Asociatia Americana a Energiei Eoliene (AWEA). Impactul redus asupra acestor regiuni slab populate, centura de coasta lipsita de cladiri si zone impadurite, ofera conditii optime de vant pentru dezvoltarea proiectelor eoliene.

   Avand in vedere reducerile schemelor de sprijin pentru producatorii de energie regenerabila ce au avut loc in tari precum Germania, Spania, Franta, Regatul Unit, Cehia, Slovacia, Italia si Bulgaria, Romania reprezinta un mediu stabil din punct de vedere al legislatiei si al schemei de sprijin (tinand cont si de ultimele noutati legislative).

   O data cu implementarea schemei de sprijin pentru toti producatorii de energie verde, piata romaneasca in ceea ce priveste energia eoliana produsa a explodat pur si simplu in 2012.

   Astfel, la sfarsitul anului 2014 aproximativ 3.000 MW erau deja pusi in functiune – target pe care Romania si-l impuses abia pentru sfarsitul anului 2016.

   Potentialul eolian din Romania este estimat la cca 14.000 MW capacitate instalata, echivalent cu o productie anuala de cca 23 TWh. Potrivit unui scenariu de dezvoltare propus de Institutul National Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie (IRE) este sustenabil ca fermele de eoliene sa aduca o contributie pana la 13 TWh in 2020. Aceasta va conduce la o dezvoltare a centralelor pe gaz pana la cca 15 TWh.

   In consecinta, in urmatorii ani este de asteptat ca acest sector al energiei regenerabile sa cunoasca un usor regres, dar, datorita schemei de sprijin inca atractiva, cu siguranta investitiile in capacitatile eoliene vor continua.